Videochat ADULT
CE ÎNSEAMNĂ VIDEOCHAT ADULT
Videochat-ul adult înseamnă pentru majoritatea nuditate și nu este privit cu ochi foarte buni. Asta se întâmplă doar din cauza faptului că nu foarte mulți au o experiență de primă mână în ceea ce privește acest job și ce presupune el.





UN JOB 100% LEGAL, CU CÂȘTIGURi FOARTE MARI
Jobul de videochat adult este unul 100% legal, cu contract de muncă, printre cele mai importante diferențe față de alte joburi aflându-se faptul că din punct de vedere financiar, vei fi muuult mai mulțumită. Toate taxele către stat vor fi plătite – exact ca la orice alt job – iar tu vei avea un program de lucru, mult mai flexibil ca în orice altă parte. Încă din prima lună, salariul tău poate fi neașteptat de mare, însă asta va depinde numai de ține! Noi promitem ca munca ta să fie valorificată așa cum ar trebui, fără promisiuni false că dacă faci overtime și dacă preiei alte task-uri, poate vei primi un bonus – cum știm că se întâmplă prin alte părți… La noi vei primi întotdeauna un salariu direct proporțional cu munca depusă, fără “dacă” și fără “poate”. Avem și tot felul de bonusuri pregătite pentru ține, deci pregătește-ți contul pentru sume mari de bani!
Ce implica sa fii model videochat?
Aceasta este o întrebare foarte des întâlnită. Majoritatea răspunsurilor la ea sunt foarte departe de adevăr și crează o aură negativă în jurul acestui rol de model videochat. Ce implică, de fapt, să fii model videochat? Îți spunem noi: implică să fii îndrăzneață, să ai curajul să îți iei viața în propriile mâini și să o schimbi în bine din orice punct de vedere, implică să te transformi într-o femeie puternică și foarte sigură pe ea și pe propriile-i decizii. Implică să ai o minte deschisă și să nu pleci urechea la comentariile răutăcioase ale altora, implică să vrei să câștigi bine, să îți placă să călătoreșți, să te distrezi și să înveți să comunici. Implică să comunici cu alți oameni. Implică și nuditate? Da, poate implica și nuditate, însă nimeni nu te va obliga vreodată să faci ceva ce nu îți doreșți. Ești frumoasă, eșți seducătoare, de ce să nu îți folosești aceste atuuri naturale și să le transformi în venituri generoase? Mai ales că vei reuși să cunoști oameni din întreagă lume și să vă distrați împreună purtând cele mai interesante conversații?
Cum te putem noi ajuta?
Noi te vom ajuta să ai castiguri cat mai bune inca de la inceput, scapand in primul rand de prejudecati – te afli deja aici și citești asta, deci știm că tu eșți o femeie deschisă și fără prejudecăți – dar știm că poate te vei gândi totuși la prejudecățile altora. Vrem să îți spulberam ție ideea greșită pe care probabil ai auzit-o de la altă lume care nu a lucrat niciodată în domeniu (și, cel mai probabil, nici nu cunoaște direct pe cineva care a lucrat în domeniu) și să te asigurăm că acesta este un job 100% sigur și care îți va aduce numai beneficii. Iar ca să ajungi la câștiguri foarte mari, nu ai nevoie de atât de multe pe cât ai crede. Noi îți vom oferi consultanță care să te ajute să înțelegi cât mai repede tot ce implică acest job și tu să alegi să îți desfășori activitatea exact așa cum dorești.

Confidențialitate
Toate site-urile pe care le vei lucra sunt blocate în România, iar la cererea ta, acestea pot fi blocate pentru ține și în alte țări – deci dacă ai familie sau cunoștințe stabilite în vreo țară și nu ai vrea să ai surprize, ne poți anunța, iar noi vom bloca accesul.

Consiliere și ajutor permanent
Pe lângă training-ul inițial oferit, îți vom fi alături la tot pasul. Trainerițele noastre vor fi mereu disponibile pentru ține, pentru a te ajuta cu orice ai nevoie ca să îți poți face treaba la un nivel de performanță de 100%.

Ședințe foto profesionale
Pentru orice model, o imagine bine construita poate fi un avantaj. Din partea noastra, asta va presupune și o serie de ședințe foto profesionale pentru ca imaginea ta pe site-urile noastre să fie una impecabilă. Frumusețea ta va fi scoasă în evidență de fotografii noștri si tu vei deveni tot mai conștientă de cât de minunată eșți!

Make-up
Echipa noastră de make-up artiști se va asigura că trăsăturile tale naturale vor fi evidențiate printr-un machiaj potrivit! Vrem să te simți cât mai bine cu ține, să radiezi și știm că un machiaj făcut cum trebuie dă întotdeauna încredere unei femei.

Operatii estetice
Orice complex ai avea, noi te susținem să scapi de el! Acest job îți va oferi ocazia să poți apela la cei mai buni chirurgi esteticieni pentru ca tu să arăți mai bine ca niciodată.

Locatie premium
Fiind un job legal, ca oricare altul, la venitul incaLocația unde vei lucra nu va arăta ca orice spațiu de lucru cu care este majoritatea obișnuită. Majoritatea birourilor sunt mohorâte și parcă îți iau toată energia, însă nu și la noi. Vei descoperi, în schimb, o locație premium, cu decoruri de lux, în care să te simți ca în povești și să îți fie drag să vii la muncă.
SIGURANȚĂ, SERIOZITATE, INDEPENDENȚĂ FINANCIARĂ
Studioul nostru îți oferă siguranță garantată, vei fi în cunoștință de cauză cu tot ceea ce va presupune jobul, totul desfășurându-se într-un cadru complet legal. Vei avea din partea noastră tot suportul de care ai nevoie, vei fi întotdeauna felicitată pentru reușitele tale, lucrând într-un colectiv la fel de deschis și distractiv ca și ține, ajungând chiar să simți că faci parte dintr-o adevărată familie. La noi vei crește atât profesional, cât și pe plan personal – toate modelele noastre ne spun după un timp cum nu le vine să creadă că li s-a schimbat întreaga personalitate de când lucrează în acest domeniu, cum sunt mult mai pline de viață, încearcă mereu experiențe noi, le este mult mai ușor să își facă prieteni, comunică mai bine și se simt mult mai încrezătoare în forțele proprii! Și bineînțeles, vei câștiga foarte mulți bani! Nu trebuie decât să îți iei jobul în serios și să dai tot ce ai mai bun! Noi abia așteptăm să te cunoaștem și să fim martorii transformării tale într-o persoană incredibilă care își trăiește viață la intensitate maximă (așa cum ar și trebui să fie).